joi, 17 octombrie 2019

NE AȘTEAPTĂ CLIPE GRELE..
de Preot Sorin Croitoru
Toți greșim, greșim mereu..
A greși e omenește,
De aceea Dumnezeu
Rareori ne dojenește,
Căci El știe că greșim,
Dar Îl biruie iubirea
Și Se uită cum pierim,
Urâțindu-ne noi firea..
De când Fiul S-a-ntrupat,
Lumea-I este și mai dragă
Însă, cu adevărat
Cu păcatul nu-i de șagă..
Viața după legea Lui
Ne preface-ncet în îngeri..
Unde viață sfântă nu-i,
Să ne pregătim de plângeri
Căci păcatul, dragii mei,
Străduindu-se să placă,
Pune gheara pe acei
Ce nu s-au temut să-l facă
Și apoi ca un tiran
Îi silește să-l repete
Zi de zi și an de an,
Până-ncărunțesc la plete..
Cât va fi de dureros,
La o ultimă spovadă,
Pentru omul păcătos
Ce va-ncepe-atunci să vadă
Diavoli negri ca un scrum,
Chiuind de bucurie
Și strigându-i că de-acum
E al lor pe veșnicie..
Poți să ți-l imaginezi
Cum păcatele-și îngaimă?..
Ia să-mi zici acum, ce crezi,
Tu vei rezista la spaimă?..
Căci tu duh întunecat
N-ai văzut nici în coșmare,
Însă pe al morții pat
Vei vedea în număr mare..
Da, iubiții mei, e greu..
Ne așteaptă clipe grele..
Are ceruri Dumnezeu,
Însă pân-ajungi la ele..
De acea iar vă spun:
Cu păcatul nu-i de șagă,
Chiar de Domnul este bun,
Chiar de lumea Lui i-e dragă..